Oregano este o planta aromatica, usor amaruie. O calitate buna ofera un gust atat de puternic incat aproape amorteste limba, calitatile cultivate in climat mai rece au o aroma si gust din ce in ce mai slab.
Oregano se poate pastra in frigider cam trei zile. Durata de depozitare se poate prelungi daca se pun tulpinile intr-un pahar cu apa, totul ambalat cu grija intr-o punga de plastic.
Frunzele proaspete se pot congela. Frunzele se spala si se usuca, se desprind de pe tulpini si se pun in pungi de plastic, cu grija, pentru a nu le strivi sau indoi, la adapost de aer. Nu este nevoie sa fie dezghetate inainte de folosire. Congelat, rezista aproape un an.
Pentru a usca frunzele proaspete, atarnati tulpinile intr-un loc intunecos, cu ventilatie buna. Odata uscate, trebuiesc ferite de aer si lumina. Rezista astfel cca 6 luni.
Cele mai importante specii de oregano provin din regiunea mediteraneeana. Cele mai importante specii sunt origanum vulgare (in toata Europa), origanum onites (Grecia si Asia Mica) si origanum heracleoticum (in Italia, Balcani, Asia de vest).
Oregano este inrudit cu maghiranul (provenit din Asia Mica), avand totusi gust si aroma un pic diferite. Oragano mexican (lippia graveolens) are o aroma mai puternica.
Numele grecesc “origanon” provine din “oros” (munte) si “ganousthai” (delicatesa), din cauza ca oregano prefera altitudinile mai mari in climatul mediteraneean.
Unele denumiri scandinave contin si ele elemente asemanatoare; norvegianul “bergmynte” si islandezul “bergminta” care inseamna “menta de munte” si finlandezul “makimeirami” “maghiran de deal” (maghiranul apartine aceleia;i familii de plante ca menta si oregano).
Oregano are denumiri foarte asemanatoare in majoritatea limbilor europene: engleza, germana, olandeza, daneza, poloneza, ceha, spaniola, islandeza,romana si ebraica. Minore modificari de scriere au aparut in alte limbi: “origano” in italiana, “orenga” in catalana, “oregao” in portugheza. Daor in cateva limbi denumirea este schimbata semnificativ: “riegnu” in malteza, “rigani” in greaca, “rigan” in bulgara.

Utilizari culinare
Oregano este omniprezent in bucataria italiana unde este combinat cu rosii, legume fierte si fripte, carne. Impreuna cu busuiocul da aroma caracteristica bucatariei italiene.
Felul de mancare cel mai bine asociat cu oregano este pizza. Pizza se mananca de mai mult de un secol in Italia. Conform legendei, pizza a aparut in 1889, cand regele Umberto si sotia sa, Margherita, au poposit in Napoli. Pizza, pe acea vreme, era un fel de paine alba aromata cu pasta de rosii. In onoarea reginei, un bucatar local a imbogatit compozitia: pe langa rosii, a adaugat branza mozzarella si busuioc verde, in culorile steagului italian. Aceasta inventie a devenit cunoscuta sub numele de pizza Margherita si s-a raspandit in intreaga lume.
Astazi, pizza utilizeaza mai mult oregano decat busuioc, plus o multitudine de alte ingrediente: sunca, carnati, peste, scoici, ciuperci, vinete, ceapa, usturoi, masline, capere, ansoa.
Oregano se poate combina foarte bine cu masline, capere si leustean. Mai mult, se armonizeaza foarte bine si cu mancarea picanta, utilizat astfel mai ales in sudul Italiei, in Franta, Grecia si Spania.
In afara regiunii mediteraneene, oregano se foloseste surprinzator de putin. Mai popular, in SUA si Mexic, este oregano-ul mexican, cu gust mai puternic, frecvent folosit alaturi de ardei iuti si fasole in multe mancaruri mexicane unde se combina si cu alte ingrediente: boia, usturoi, ceapa si chimen.