Ingrediente:
un praf de sare, esenta de vanilie, 4 linguri de zahar pudra (+ inca 2 linguri), 4 oua, 500gr mascarpone, 500gr de frisca naturala, 250gr zmeura, 250 gr afine, 500gr cirese din compot, fara samburi (aveti nevoie sid e siropul de la compot), 600gr piscoturi.
Mod de preparare:
Galbenusurile se amesteca cu 4 linguri de zahar pudra, pana ce se formeaza o crema densa, apoi se adauga mascarpone si esenta de vanilie si se amesteca bine( dar nu energic, ci cu miscari lente si ample) pana devine omogen. Se incorporeaza putin cate putin si frisca in crema de mascarpone. Pentru ca afinele si zmeura sunt acrisoare, eu am amestecat fructele cu doua linguri de zahar. Fructele ar trebui impartite in 2 parti mai mari, pentru primul si al doilea strat, si una mai mica, pentru ultimul strat.
Marginile tavii de tort se imbraca cu piscoturi (taiati cu un cutit capatul care va sta pe fundul tavii) apoi fundul tavii se tapeteaza cu piscoturi (acoperiti cu bucati de piscoturi acolo unde raman spatii mai mici). Insiropati piscoturile cu siropul de cirese, aveti grija sa nu fie prea moi. Se toarna o treime din compozitia de mascarpone, apoi se acopera, crema, cu cirese, zmeura si afine. Se pune al doilea strat de piscoturi, se insiropeaza cu siropul de cirese, se toarna crema, se acopera din nou cu fructe. Urmeaza al treilea strat de piscoturi care se insiropeaza apoi, in functie de cum doriti sa arate tortul, puteti pune intai crema de mascarpone ramasa iar la urma fructele, sau intai fructele (mai putine decat la primele doua straturi), apoi crema de mascarpone care trebuie sa le acopere, putand orna apoi tortul.

