Multe din aceste traditii au inceput cu sarbatorirea Anului Nou in Mesopotamia. Mesopotamienii credeau in multi zei, condusi de zeul suprem, Marduk. In fiecare an, la venirea iernii se credea ca Marduk se razboieste cu monstrii haosului. Pentru a-l ajuta pe Marduk in lupta sa, mesopotamienii tineau un festival pentru Anul Nou. Acesta se numea Zagmuk, si dura 12 zile. Regele mesopotamian se ducea la templul lui Marduk si-i jura credinta zeului. Traditia cerea ca regele sa moara la sfarsitul anului, si sa i se alature lui Marduk in lupta. Pentru a-si cruta regele, mesopotamienii au adoptat solutia unui “rege fals”. Se alegea un criminal care era imbracat in haine regesti; i se acordau tot respectul si toate privilegiile unui rege adevarat. La sfarsitul petrecerii, regele fals era dezbracat de hainele scumpe si ucis, salvand astfel viata adevaratului rege.
Persanii si babilonienii aveau un festival asemanator, numit Sacaea. Parte din sarbatoare era schimbul de locuri: sclavii deveneau stapani, iar stapanii trebuiau sa se supuna.
Europenii din antichitate credeau in spiritele rele, vrajitoare, fantome si troli. La apropierea solstitiului de iarna, cu noptile lungi si zilele scurte, multi oameni se temeau ca soarele nu se va mai intoarce niciodata. Pentru a-l intampina la revenire, se oficiau ritualuri si sarbatori speciale.
In Scandinavia, in timpul lunilor de iarna soarele dispare zile in sir. Dupa 35 de zile, se trimiteau cercetasi pe varfurile muntilor, ca sa pandeasca intoarcerea soarelui. La vederea primei raze de lumina, cercetasii se intorceau cu vestile bune. Acesta era inceputul unei mari sarbatori, numita Yuletide, si in jurul unui bustean aprins se servea o masa foarte speciala. Se aprindeau focuri mari, in semn de bun-venit pentru soare. In unele locuri, oamenii atarnau mere pe crengile copacilor, pentru a-si aminti ca primavara si vara urmau sa se intoarca curand.
Vechii greci tineau un festival asemanator cu Zagmuk/Sacaea pentru a-si sprijini zeul, pe Kronos, care se lupta cu Zeus si Titanii sai.
Romanii isi sarbatoreau si ei zeul, pe Saturn. Festivalul lor, numit Saturnalii, incepea la mijlocul lui decembrie si se incheia la 1 ianuarie. Pe langa strigate de “Jo Saturnalia!”, sarbatoarea includea mascarade pe strazi, mese imbelsugate, vizitele la prieteni si schimbul de daruri aducatoare de noroc, numite “strenae”. Romanii isi decorau casele cu cu ghirlande de laur si cu pomi verzi in care atarnau lumanari. Si aici, stapanii si sclavii faceau schimb de locuri. Saturnaliile erau o perioada vesela si festiva pentru romani, dar crestinii au considerat-o o abominatie care onora un zeu pagan.
Primii crestini au dorit sa faca din nasterea Christosului lor o sarbatoare religioasa solemna, nu una vesela si zgomotoasa ca Saturnaliile pagane. Dar pe masura ce crestinismul se raspandea, crestinii erau din ce in ce mai alarmati de faptul ca noii convertiti continuau sa sarbatoreasca Saturnaliile. La inceput, Biserica a interzis aceasta sarbatoare. Fara succes insa. In cele din urma, s-a decis ca sarbatoarea sa fie “imblanzita” si transformata intr-una potrivita Fiului crestin al lui Dumnezeu. Unele legende spun ca sarbatoarea crestina a Craciunului a fost inventata pentru a se opune sarbatorilor pagane din decembrie. Data de 25 nu era sacra numai pentru romani, ci si pentru persani, a caror religie era principala rivala a crestinismului la vremea respectiva. In cele din urma, Biserica a reusit sa ia veselia, luminile si darurile saturnaliilor si sa le aduca sarbatorii Craciunului.
Data exacta a nasterii lui Christos nu a fost niciodata stabilita cu precizie. Traditia spune ca ea se sarbatoreste din anul 98 AD. In anul 137 AD, episcopul Romei a decretat ca ziua nasterii Pruncului Isus sa fie o sarbatoare solemna. In anul 350 AD, un alt episcop al Romei, Julius I, a ales data de 25 decembrie pentru sarbatoarea Craciunului.
Obiceiuri de Craciun in Bucovina
In Bucovina, Craciunul este sarbatoarea care se pastreaza, poate, mai mult decat in alte parti, fara mari abateri de la traditie. In preajma Craciunului, se recupereaza sau se restituie lucrurile imprumutate prin sat, deoarece se considera ca nu este bine sa ai lucruri imprumutate pe durata sarbatorilor de iarna.
In ziua de Ajun, femeile obisnuiesc sa ascunda fusele de la furca de tors sau sa introduca o piatra in cuptor, crezand ca indeparteaza, in acest fel, serpii din preajma gospodariei.
In dimineata aceleiasi zile se obisnuia, pana de curand, ca femeia sa iasa afara, cu mainile pline de aluat, sa mearga in livada si sa atinga fiecare pom zicand: „cum sunt mainile mele pline cu aluat, asa sa fie pomii incarcati cu rod la anul”.
Colindatul in Bucovina
Colindatul, insa, moment culminant al Craciunului, s-a pastrat cu multa acuratete in majoritatea comunitatilor bucovinene. Datina este deschisa de catre copii, care, in jurul pranzului, in grupuri mici, incep colindul, trecand, pe rand, pe la toate casele. In trecut, micii colindatori, inainte de a pleca sa vesteasca Nasterea lui Iisus, se strangeau in cete pentru a-si cere iertare unii de la altii.
Odata cu lasarea intunericului, satele sunt animate de colindele cetelor de flacai care strabat ulitele, de la un capat la altul al satului, pe intreg parcursul noptii. Tinerii se imbraca si astazi in costume de iarna traditionale, cu sumane sau cojoace, si au caciulile impodobite cu mirt si muscate. Seful cetei are caciula impodobita cu panglici multicolore, ca semn distinctiv.
Pana catre mijlocul secolului al XX-lea, acompaniamentul colindatorilor se realiza doar cu fluierul si ciurul pentru ca mai tarziu sa se generalizeze acompaniamentul cu fanfara sau cu instrumente muzicale moderne.
In unele localitati, concomitent cu cetele de colindatori se deplaseaza cetele de mascati – „babe si mosnegi” – care prin joc, gesturi si dialog transmit, in viziune proprie, principiul fertilitatii, ca un preambul al Anului Nou.
Obiceiuri de Craciun in Moldova
In Moldova se zice ca spre Craciun se pun din toate mancarurile intr-o strachina, pe prispa, sub fereastra, dar nu trebuie nimeni sa guste din mancare, caci noaptea vine ursitorul, degusta si atunci il vezi prin fereastra.
Paganii credeau ca granele au un spirit pe care, de obicei, il identificau cu un animal, astfel se explica o serie de credintei si superstitii. De exemplu, in Bucovina si in Moldova, din turtele facute de Craciun se pastreaza pana primavara cand sunt puse intre coarnele vitelor cand pornesc la arat. Se spune ca acesti colaci, care se fac de Craciun, trebuie sa fie rotunzi precum Soarele si Luna.
In Botosani nu se da nimic din casa in ziua de Ajun, nici gunoiul nu se arunca din casa; nu se imprumuta nimic. In ajunul Craciunului si al Bobotezei, se ia din toate mancarurile de deasupra: grau, galuste etc., iar apoi si doua placinte, una o dai intai argatului care e la vite, dar trebuie sa fie mancacios, ca apoi mananca bine vitele peste an si cealalta o rupi in bucatele s-o dumici in mancarea vitelor. Cand le dai sa manance zici: „Cinati sanatos ca si noi cinam”.
Mai exista o traditie sa se puna sub fata de masa fan, si de toate semintele ca sa rodeasca, apoi sa le dea la vite, si mai ales la vaci, ca sa nu le poata strica nimeni.
In unele zone, in seara de Ajun se pune sub fata de masa coasa, ca sa fie toti sanatosi, iar sub picioare toporul; altii stau pe topor, ca sa fie sanatosi si tari peste an ca fierul. Sub masa pun cofa cu apa, sa le mearga bine la vite.
Pe la sate mai exista credinta ca in noaptea de Craciun animalele ar vorbi. Satenii se tem ca nu cumva sa le auda ca acesta ar fi semn rau.
Obiceiuri de Craciun in Maramures
Maramuresul este foarte bogat in obiceiuri si de traditii de sarbatori, mai ales in preajma Craciunului. Astfel, cu o zi inainte de Craciun, satenii pun intr-o galeata cu apa o potcoava. Primul va bea gospodarul, apoi o va da vitelor, pentru ca acestea sa fie tari ca fierul. Gainilor li se va da de mancare din ciur sau sita, ca in anii urmatori sa faca oua mai multe. Ciobanii asaza sub pragul casei un drob de sare invelit, pe care il lasa in acel loc pana la „Alesul oilor”. Atunci il scot, il macina si il amesteca cu tarate, dupa care il dau oilor, pentru ca turma sa sporeasca.
Hornurile se curata, iar funinginea se pune la radacina pomilor, pentru a avea un rod mai bogat. In Ajun in Maramures grajdurile se ung cu usturoi, pentru a alunga strigoii si duhurile necurate
Tot in Ajunul Craciunului, in satele din Maramures, primii care pleaca la colindat sunt copiii. Cu traistutele la gat, acestia merg pe la case ca sa anunte marele eveniment care se va produce, iar in schimbul colindei lor se obisnuiste sa se ofere colaci, nuci, mere.
Se umbla cu „Steaua” sau cu „Capra” al carei joc (omorarea, bocirea, inmormantarea, invierea) la origine, a fost o ceremonie grava. Copiii isi confectioneaza din timp obiectele necesare, improvizand cu ce gasesc prin sertarele mamelor, mai ales ca „steaua” cu care se merge la colindat trebuie sa fie neaparat stralucitoare, iar „capra”, cat mai inzorzonata si galagioasa. „Vicliemul” sau „Irozii” reprezinta datina prin care tinerii reprezinta la Craciun nasterea lui lisus Hristos, siretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul si adesea infruntarea necredintei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban, si este specifica Maramuresului.
In unele sate, de la Craciun pana la Anul Nou, pot fi vazuti irozii in grupuri formate din personaje biblice: craii Baltazar, Gaspar si Melchior, Irod imparat, preotul Ozia, ingerul si ciobanul. Aceasta datina este, de fapt, o forma de teatru popular care se remarca prin seriozitatea temei tratate precum si prin vestimentatia socanta si atragatoare.
Din seara de Craciun, pana la Anul Nou, fetele care doresc sa-si cunoasca viitorul lor ursit iau putina mancare si o pun intr-o ulcica. Apoi, in seara de Anul Nou, inconjoara casa de noua ori, iar a noua oara, uitandu-se pe fereastra, il vad pe cel sortit mancand din ulcica.
In zonele Fagaras si Mures este obiceiul ca de Anul Nou sa se puna pe masa 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete si feciori sau perechi de fete si feciori intra pe rand in casa si intorc fiecare dintre ei cate o farfurie si ce se afla sub farfurie le arata ca asa le va fi ursitul(a) sau ca asa le va fi norocul daca se vor casatori: oglinda = mandrie; paharul de tuica = bautor; painea = bogatie; carbunele = negru la suflet; sarea = saracie; creionul = domn; bani = avutie. Se face haz de aceste preziceri.
Obiceiuri de Craciun in Ardeal
Obiceiurile stravechi sunt inca respectate in multe sate din Transilvania. In seara de 23 spre 24 decembrie, pana dupa miezul noptii si in unele locuri pana la ziua, cete de copii merg din casa in casa cu colinda: Mos-Ajunul, Buna-dimineata, Colindisul sau Buna-dimineata la Mos-Ajun.
In unele parti din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei. Dupa credinta populara, ei sunt purtatori de noroc si fericire. Colindele copiilor sunt scurte si au menirea de a ura belsug gazdelor care ii asteapta cu mesele intinse si de a le vesti sarbatoarea Nasterii Mantuitorului.
In Ardeal, sarbatorile de Craciun incepeau de la Sf. Nicolae (6 decembrie), cand fetele se adunau in grup, inca din seara de 5 decembrie, si framantau placintele care vor fi unse cu ou, pentru a doua zi. Doar la 9 fix seara, nici un minut mai devreme sau mai tarziu, navaleau flacaii si se incingea petrecerea, cu glume si lapte parfumat.
DANYELLE COOKING CONS SRL